Desfășurarea de jocuri de noroc prin mijloace de joc de tip slotmachine va fi interzisă firmelor care nu au la sediile sociale sau secundare autorizate activități de jocuri de noroc și pariuri, clasa CAEN 9200, prevede un proiect legislativ adoptat de senatori și care interzice astfel amplasarea așa-numitelor ”păcănele” în alte locuri decât sălile de jocuri, precum baruri sau cafenele. Potrivit aceluiași proiect, amplasarea sălilor de jocuri de noroc va fi interzisă pe o rază de 300 de metri aferentă școilor, campusurilor, locurilor de joacă pentru copii, precum și instituțiilor de credit sau unor instituții financiare nebancare.
Institutțiile de credit care nu sunt membre ale Asociației Române a Băncilor (ARB) vor avea posibilitatea să adere la implementarea sistemului automat al ANAF prin care se realizează comunicarea actelor de executare către instituțiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță, prevede un proiect de ordin de ministru pregătit la nivelul Ministerului Finanțelor. de asemenea, proiectul vizează și preluarea automată în e-Popriri a unor documente.
Numărul instituțiilor de credit s-a diminuat cu patru, anul trecut, ajungând la 36, iar capitalul social la nivelul sistemului bancar a fost de 25,1 miliarde lei, cu 7,8% mai mic decât în 2014, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR).
Numărul persoanelor fizice, aflate în Biroul de Credit, cu restanțe mai mari de 30 de zile la bănci și instituții financiare nebancare, a scăzut la 704.246 persoane, la finalul anului precedent, arată datele Băncii Naționale a României (BNR).